Comunicat | Transmisiune în direct din blocul operator de urologie

sfib-ch

În data de 21 iulie 2021 a avut loc la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan, București un eveniment știintific de referintă natională și internațională în cadrul Clinicii de Urologie a spitalului. A fost organizat un webinar având drept tema principală live surgery (transmisiune în direct din blocul operator de urologie) a unor operații de excelență în domeniul endourologiei – ureteroscopie digitală flexibilă pentru tratamentul minim invaziv al litiazei renale.

S-a realizat pentru prima dată o conexiune directă în timp real între Romania (Spitalul Clinic de Urgentă Sf. Ioan) și China (Spitalul TheFirst Affiliated Hospital of Guangzhou Medical Univerisity).

Această excepțională colaborare științifică între Prof. Guohua Zeng- Președinte al Societății de Urologie din Guangdong Provence, Vicepreședinte al Asociației Chineze de Urolitiază și Copreședinte și Secretar General al Societății Internaționale de Urolitiază (International Alliance of Urolithiasis) și Prof. Petrisor Geavlete, Seful Clinicii de Urologie a Spitalului Sf. Ioan, Academician (Academia Română de Științe Medicale) și Vicepreședinte al Asociației Române de Urologie, s-a desfășurat pe o perioadă de 2 ore consecutiv în sălile de operație ale celor 2 Centre Universitare.

Intervențiile chirurgicale endoscopice efectuate în direct de către cei 2 profesori au fost de un înalt nivel științific și educativ, fiind vizualizate de 2788 de participanti online (record de audiență pentru o asemenea manifestare științifică).

Cazul operat la Spitalul Sf. Ioan a beneficiat de unele dintre cele mai performante tehnologii disponibile în lume la acest moment (sistemul laser Superpulsed – Soltive, Olympus USA și cel mai subțire Ureteroscop Digital Flexibil de unica folosință – Pusen 7,5 Fr.). Din partea chineza s-a prezentat o altă noutate tehnologica: Ureteroscopie Flexibila cu posibilitatea de aspirare ale fragmentelor litiazice obținute post fragmentare.

Intregul eveniment s-a desfasurat în condiții optime beneficiind de cele mai performante sisteme de transmisie audio-video disponibile la momentul actual.

Se poate concluziona succesul intervențiilor endourologice pentru abordul litiazei renale datorate sistemelor chirurgicale avasansate disponibile la Spitalul Sf. Ioan și într-unul dintre spitalele de referintă din China.

Sari la conținut