Medicină Nucleară

Laboratorul  de Medicină Nucleară a Spitalului Clinic De Urgenta Sf. Ioan este dotat cu aparatură de înaltă performanţă şi are personal cu experienţă în efectuarea investigaţiilor imagistice funcţionale şi morfologice, acoperind întreaga paletă de scintigrafii.

Laboratorul  de Medicină Nucleară a Spitalului Clinic De Urgenta Sf. Ioan este dotat cu aparatură de înaltă performanţă şi are personal cu experienţă în efectuarea investigaţiilor imagistice funcţionale şi morfologice, acoperind întreaga paletă de scintigrafii.

TIPURI DE INVESTIGAŢII

 

Scintigrafia osoasă

  • Scintigrafia osoasă evaluează metabolismul osos prin utilizarea unui radiofarmaceutic cu afinitate pentru ţesutul osos.
  • Pacientul nu necesită o pregătire special înaintea examinării.
  • Radiofarmaceuticul se administrează intravenos.
  • Achiziţia imaginilor se face la 2-4 ore de la administrare, timp necesar pentru fixarea trasorului în ţesutul osos.
  • În acest interval pacientul este rugat să consume lichide pentru a favoriza eliminarea rapidă a surplusului de substanţa radioactivă în vederea minimizării iradierii.
  • Timpul de efectuare al investigaţiei scintigrafice este de 20 minute.

 

Scintigrafia renală dinamica

Scintigrafia renală cu agent diuretic

  • Scintigrafia renală, furnizeaza informaţii cu caracter funcţional pentru fiecare rinichi ȋn parte.
  • Cu pacientul culcat se injecteaza intravenos radiotrasorul și se ȋncepe imediat achiziţia de imagini necesare studiului dinamic.
  • Procedură durează 30 de minute.
  • Ca pregatire, pacientul trebuie să bea circa 0,5 l apă cu 30 minute ȋnainte de ȋnceperea examinarii.

 

  • Să aduceți cu dumneavoastră, examinarile renale făcute anterior, (CT, ecografii, urografii, scintigrafii anterioare, și alte analize medicale).
  • Vă puteți administra medicamentele normal.
  • Vă puteți alimenta normal.
  • Ȋnainte de începerea examinării ȋndepărtaţi obiectele de metal și telefoanele mobile. Aceste obiecte pot interfera cu procedura.
  • Pacientele de sex feminin - informează medicul dacă este însărcinată sau alăptează.

 

Scintigrafia miocardică

  • Scintigrafia miocardică permite evaluarea arterelor inimii prin determinarea aportului de sânge care hrănește mușchiul inimii la efort în comparație cu repausul.
  • Recomandarea efectuării acestei explorări trebuie să fie dată de medicul specialist cardiolog după un consult prealabil.
  • În funcție de scopul explorării și în funcție de indicația medicului specialist cardiolog, este necesar să întrerupeți medicația beta-blocantă ( Metoprolol, Betaloc, Concor, Nebilet), inhibitor de canale de sodiu (Corlentor) sau calciu blocantă ( Verapamil, Diltiazem) cu 48 de ore (2 zile) înainte de efectuarea scintigrafiei miocardice.
  • În dimineața examenului pacientul nu va mânca sau fuma.
  • Substanțele excitante precum cafeaua, băuturile energizante, ciocolata, alte produsele cu conținut de cafeină vor fi întrerupte cu 48 de ore înaintea examenului scintigrafic.
  • Timpul de așteptare poate fi prelungit, așadar se recomandă hidratarea și aducerea unei gustări pentru a preveni stările de hipoglicemie.

 

  • Să aduceți cu dumneavoastră istoricul medical.
  • Să informaţi medicul asupra stării fizice a dumneavoastră, despre afecţiuni speciale ȋnaintea procedurii.

 

Scintigrafia tiroidiană

  • Scintigrafia tiroidiană oferă informații despre structura și funcția tiroidei.
  • Scintigrafia este utilizată pentru a determina dimensiunea, forma și poziția glandei tiroide.
  • Administrarea intravenoasă a radiotrasorului și achiziția propriu-zisă a datelor durează aproximativ 30 de minute.
  • Cu acordul medicului ordonator , se va întrerupe medicația care interferează cu metabolismul glandei tiroide.
  • Studiile radiologice cu mediu de contrast care conțin iod trebuie evitate cu 4-6 săptămâni înaintea scintigrafiei tiroidiene.
  • Pacienții în tratament de substituție cu hormoni tiroidieni vor întrerupe pentru 2-3 săptămâni înaintea efectuării scintigrafiei tirodiene administrarea hormonilor tiroidieni (euthyrox);
  • Tratamentul cu methimazole sau propylthiouracil (antitiroidiene pentru tratamentul hipertiroidismului) trebuie să fie întrerupt cu 1 săptămână înaintea investigației.
  • În zilele dinaintea examinării, pot fi efectuate teste de sânge pentru a măsura nivelul hormonilor tiroidieni din sânge.

 

  • Să aduceți cu dumneavoastră, scintigrafii tiroidiene anterioare, alte investigații imagistice (ecografie tiroidiană, tomografie de regiune cervicală sau rezonanță magnetică) și analize de laborator (dozarea hormonilor tiroidieni T3, T4 și a TSH, ATPO, TG).
  • Informaţi medicul dacă luaţi medicamente sau suplimente care conțin iod, inclusiv alge marine, siropuri pentru tuse, multivitamine sau medicamente pentru inimă.
  • Ȋnainte de începerea examinării ȋndepărtaţi obiectele de metal și telefoanele mobile. Aceste obiecte pot interfera cu procedura.
  • Pacientele de sex feminin - informează medicul dacă este însărcinată sau alăptează.
  • Vă puteți alimenta normal.

Scintigrafia paratiroidiană

  • Scintigrafia paratiroidiana se efectuează pentru detecţia adenoamelor/hiperplaziilor de glande paratiroide şi a eventualor poziţii ectopice ale acestora.
  • Orice dezechilibru al hormonului secretat de glandele paratiroide semnalizează două tipuri posibile de afecțiuni: hiperparatiroidism (secreția în exces de PTH), respectiv hipoparatiroidism (deficit de PTH).
  • Pentru a crește sensibilitatea de detecție a scintigrafiei, cu acordul medicului ordonator , se va întrerupe medicația care interferează cu metabolismul glandelor tiroidă și paratiroide.
  • Scintigrafia paratiroidiană este preferabil să se efectueze în absența saturării iodate a glandei tiroide.
  • Studiile radiologice cu mediu de contrast care conțin iod ar trebui evitate cu 4-6 săptămâni înaintea scintigrafiei paratiroidiene cu substracție.
  • Pacienții în tratament de substituție cu hormoni tiroidieni ar trebui să întrerupă administrarea hormonilor tiroidieni (euthyrox) pentru 2-3 săptămâni înaintea efectuării scintigrafiei paratirodiene de substracție.
  • Tratamentul cu methimazole sau propylthiouracil (antitiroidiene pentru tratamentul hipertiroidismului) trebuie să fie întrerupt cu 1 săptămână înaintea investigației.
  • Terapia cu vitamina D activă ar trebui întreruptă pentru cel puțin o săptămână, respectiv pentru 4 săptămâni în cazul suplimentării cu vitamina D native.
  • Calcimimeticele (cinacalcet, evocalcet) ar trebui întrerupte pentru cel puțin 2 săptămâni înaintea efectuării scintigrafiei paratiroidiene.

 

  • Să aduceți cu dumneavoastră acte medicale- scintigrafii paratiroidiene anterioare, dozări hormonale, PTH, calcemia, ecografie tiroidiană.
  • Informează medicul dacă iei medicamente pentru tiroidă sau suplimente care conțin iod.
  • Ȋnainte de începerea examinării ȋndepărtaţi obiectele de metal și telefoanele mobile. Aceste obiecte pot interfera cu procedura.
  • Pacientele de sex feminin - informează medicul dacă este însărcinată sau alăptează.
  • Vă puteți alimenta normal.

DOTĂRI

APARAT Gamma Camera

SPECT NM 830 produs de compania GE Healthcare

Medici

Dr. Zară Octavian
Coordonator

Dr. Teodor Ovidiu Sorin
Medic primar

Dr. Meclea Cristina Daniela
Medic specialist

Dr. Elfarra Florina Gianina
Fizician principal

Asistenți

Gabor Ecaterina
Asistent medical generalist principal

Bardici Gabriel
Asistent medical generalist

Sari la conținut