La medicul Mazen Elfarra vin oameni din toată țara care abia mai merg pentru că au vasele de sânge de la picioare grav afectate.

Medicul Mazen Elfarra și-a petrecut o bună parte din viață în România: deși s-a născut în Palestina, de 24 de ani trăiește la noi. A terminat în România liceul și Universitatea de Medicină „Carol Davila”. A cunoscut două românce care i-au schimbat viața: una e medic și l-a învățat meserie; cealaltă e o brăileancă, soția sa care i-a dăruit două fetițe. E cetățean român din 2008 și medic specialist în chirurgie vasculară. Nici nu se gândește că viața lui ar putea fi trăită altundeva decât în țara adoptivă.
Premiera medicala la Spitalul Sf. Ioan din Bucuresti: Montarea unor stenturi speciale urologice

Profesorul doctor Geavlete, seful Clinicii Urologie a Spitalului Clinic de Urgenta „Sfantul Ioan” din Bucuresti, efectueaza in aceasta dimineata o interventie chirurgicala de montare a unor stenturi speciale urologice. Acest tip de stenturi ofera pacientilor sana imbunatatirii calitatii vietii.
Bypass gastric, un stomac băgat la apă pentru pofticioşi

Metode chirurgicale ce vă scapă de obezitate